În calitatea de asociat într-o societate cu răspundere limitată (în continuare „SRL”) sau de acționar într-o societate pe acțiuni (în continuare „SA”), aveți atât o serie de drepturi nepatrimoniale, analizate într-un articol anterior, cât și drepturi patrimoniale care vă permit să beneficiați de avantaje economice ca urmare a calității de asociat sau acționar în societate.
Drepturile patrimoniale reprezintă acele prerogative cu valoare economică care permit titularului să obțină avantaje materiale din calitatea sa de asociat sau acționar. Acestea includ dreptul la dividende, dreptul de a dispune juridic de acțiuni sau părți sociale prin vânzare sau alte forme de transmitere, dreptul de a le utiliza ca garanții pentru obținerea unor finanțări, precum și dreptul de a primi o parte din activele societății în caz de lichidare.
În acest articol, vom analiza fiecare dintre aceste drepturi patrimoniale, evidențiind particularitățile lor în funcție de forma juridică a societății (SRL sau SA) și oferind exemple practice pentru o mai bună înțelegere a modului în care acestea pot fi exercitate în practică.
1. Dreptul la dividende
Dreptul la dividende reprezintă una dintre cele mai importante prerogative patrimoniale ale acționarilor și asociaților, fiind expresia concretă a scopului lucrativ care stă la baza constituirii și funcționării unei societăți. Acest drept, reglementat în principal de art. 67 din Legea nr. 31/1990, prezintă o serie de particularități juridice.
Dividendul reprezintă materializarea financiară a dreptului acționarului sau asociatului de a participa la beneficiile societății, constituind, alături de potențiala apreciere a valorii titlurilor de participare, principala modalitate de rentabilizare a investiției realizate.
Acționarii și asociații unei societăți nu beneficiază automat de un drept de creanță asupra unei părți din profitul realizat de societate, ci doar de o vocație, o expectativă de a primi dividende, care se transformă în drept efectiv doar în urma adoptării unei hotărâri a adunării generale privind distribuirea profitului sub formă de dividende.
Vocația la dividende este un drept abstract care nu conferă titularului său posibilitatea de a pretinde plata unei sume determinate. În schimb, dreptul la dividende, născut în urma hotărârii de distribuire, constituie un drept de creanță împotriva societății.
Transformarea vocației în drept efectiv este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții:
- Existența unui profit distribuibil, determinat potrivit legii, conform situațiilor financiare aprobate;
- Adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor/asociaților privind distribuirea acestui profit sub formă de dividende.
Articolul 67 alin. (2) consacră distribuirea dividendelor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. Această abordare reflectă concepția potrivit căreia beneficiile societății trebuie să revină acționarilor/asociaților în raport direct cu contribuția lor la formarea patrimoniului societății.
Odată cu modificările din anul 2018 ale Legii nr. 31/1990, s-a introdus posibilitatea distribuirii dividendelor trimestrial, pe baza situațiilor financiare interimare.
Dividendele distribuite pe baza situațiilor financiare interimare au un caracter provizoriu, fiind supuse unei regularizări ulterioare pe baza situațiilor financiare anuale. În funcție de rezultatele finale ale exercițiului financiar, sumele distribuite trimestrial pot fi mai mici sau mai mari decât dividendele care ar fi revenit acționarilor/asociaților conform rezultatelor anuale.
În cazul în care, în urma regularizării, se constată că au fost distribuite dividende interimare în exces față de profitul anual realizat, acționarii/asociații sunt obligați să restituie diferența în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale. Nerespectarea acestui termen atrage obligația de plată a unei dobânzi penalizatoare, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
Pentru a descuraja distribuirile de dividende cu încălcarea dispozițiilor legale, art. 67 alin. (4) instituie obligația acționarilor/asociaților de a restitui dividendele primite contrar prevederilor legale, dacă societatea dovedește că aceștia au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască. Acțiunea în restituire se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii dividendelor, conform art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește situația dividendelor în cazul cesiunii titlurilor, art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 stabilește regula potrivit căreia „dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel.”
În concluzie, dreptul la dividende reprezintă una dintre cele mai importante prerogative patrimoniale ale acționarilor și asociaților, reflectând esența investiției în capitalul unei societăți, respectiv participarea la beneficiile generate de activitatea acesteia.
2. Drepturile asupra patrimoniului societății la lichidarea acesteia
Lichidarea unei societăți reprezintă procesul complex prin care patrimoniul social este valorificat, creanțele societății sunt încasate, iar datoriile acesteia sunt achitate, în vederea încetării existenței juridice a entității și radierii sale din registrul comerțului.
În cadrul acestui proces, asociații/acționarii beneficiază de anumite drepturi patrimoniale asupra activelor rămase după stingerea pasivului social.
În cazul dizolvării societății prin hotărârea adunării generale a asociaților, conform art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Prin votul unanim al asociaților se poate hotărî și asupra modului în care activele rămase după plata creditorilor vor fi împărțite între asociați, caz în care la cererea de radiere a societății se anexează și dovada îndeplinirii obligației de calculare, reținere și plată a impozitului pe venit din lichidarea societății, prevăzută la art. 97 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a impozitului pe veniturile realizate de nerezidenți din lichidarea unui rezident, prevăzut la art. 223 alin. (1) lit. o) coroborat cu art. 224 din aceeași lege (art. 235 alin. (2) din Legea nr. 31/1990).
În lipsa acordului unanim privind împărțirea bunurilor, va fi urmată procedura lichidării prevăzută de Legea nr. 31/1990.
Din perspectiva efectelor juridice, art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că „transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului.” Iar conform alin. (4) al aceluiași articol, registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.
Un exemplu practic ar fi situația în care trei asociați dețin în cote egale un SRL care are în patrimoniu un imobil și disponibilități bănești. După achitarea tuturor datoriilor societății, asociații decid în unanimitate ca imobilul să revină unuia dintre ei, iar disponibilitățile bănești să fie împărțite între ceilalți doi, cu ajustarea valorilor pentru asigurarea echivalenței. În baza acestei hotărâri unanime și a certificatului constatator eliberat de registrul comerțului, asociatul căruia i-a fost atribuit imobilul poate solicita intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
În situația dizolvării judiciare, conform art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990 în cazurile de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. (1), dar și cele prevăzute de art. 227 alin. (1) față de art. 227 alin. (4), se arată că „bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8)-(10), le revin acționarilor/asociaților.”
Legea nu precizează modul concret de repartizare a acestor bunuri între acționari/asociați în această situație particulară. În absența unor prevederi specifice, doctrina și jurisprudența au considerat că repartizarea se realizează proporțional cu cota de participare la capitalul social.
Articolul 256 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea asociaților de a solicita, chiar în timpul lichidării, „ca sumele reținute să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. – S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale.” Această opțiune este condiționată de existența unui disponibil de cel puțin 10% din cuantumul obligațiilor societății, după ce s-au rezervat sumele necesare pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor, scadente sau care vor ajunge la scadență.
Și în acest caz, conform art. 260 alin. (6 ind. 1) din Legea nr. 31/1990, transmiterea către asociați/acționari a dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului. Iar, conform alin. (6 ind. 2) al aceluiași articol, registrul comerțului va elibera fiecărui asociat/acționar un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul/acționarul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.
În concluzie, dreptul asociaților și acționarilor asupra patrimoniului societății la lichidarea acesteia reprezintă concretizarea finală a investiției în societate. Acest drept este condiționat de satisfacerea prealabilă a creanțelor tuturor creditorilor, având astfel un caracter rezidual. Transmiterea efectivă a dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase operează la data radierii societății din registrul comerțului, moment în care fiecare asociat sau acționar primește un certificat constatator care îi permite să își înscrie drepturile dobândite, inclusiv asupra bunurilor imobile.
3. Dreptul de dispoziție juridică asupra acțiunilor/părților sociale
Dreptul de dispoziție juridică asupra acțiunilor sau părților sociale reprezintă una dintre prerogativele patrimoniale ale acționarilor și asociaților, oferindu-le posibilitatea de a transmite titlurile de participare prin diverse acte juridice. Acest drept reflectă natura de bunuri incorporale a acțiunilor și părților sociale.
Regimul juridic aplicabil exercitării acestui drept diferă semnificativ între societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, diferențe care derivă din caracteristicile distincte ale acestor forme de organizare societară.
În cazul societăților pe acțiuni, legiuitorul a optat pentru un regim de transmitere caracterizat prin flexibilitate, în concordanță cu natura de societate de capitaluri a acestui tip de societate.
Spre deosebire de transferul părților sociale, transmiterea acțiunilor nu este supusă, ca regulă generală, unor condiții restrictive sau formalități excesive. Această abordare reflectă concepția potrivit căreia societatea pe acțiuni reprezintă un vehicul de investiții în care primează aportul de capital, iar identitatea acționarilor are o importanță secundară.
Libertatea de transmitere a acțiunilor facilitează atragerea de capital, stimulează lichiditatea investițiilor și permite restructurarea eficientă a acționariatului. Totodată, acest regim flexibil asigură o evaluare mai precisă a valorii societății prin mecanismele pieței, în special în cazul societăților cotate la bursă.
Deși principiul general este cel al liberei circulații a acțiunilor, actul constitutiv poate institui anumite restricții sau condiționări ale transferului, în limitele permise de lege. Aceste clauze restrictive sunt frecvent întâlnite în societățile pe acțiuni de tip închis, unde există un interes legitim pentru menținerea stabilității acționariatului.
Printre restricțiile convenționale cel mai frecvent întâlnite se numără:
Obligația de informare prealabilă cu privire la intenția de înstrăinare. Această obligație are rolul de a asigura transparența tranzacțiilor și de a oferi timp celorlalți acționari pentru a-și exercita eventualele drepturi de preferință.
Dreptul de preempțiune al celorlalți acționari, care le conferă acestora posibilitatea de a achiziționa acțiunile oferite spre vânzare în aceleași condiții ca și un potențial cumpărător terț.
Dreptul de preferință la cumpărare în favoarea anumitor acționari sau categorii de acționari. Spre deosebire de dreptul de preempțiune, care presupune egalitate de tratament între acționarii existenți, dreptul de preferință poate institui o ierarhie între aceștia, oferind prioritate anumitor acționari (de exemplu, fondatorilor sau acționarilor care dețin o anumită categorie de acțiuni).
Clauzele de aprobare (sau de agrement), care condiționează transferul acțiunilor de obținerea acordului celorlalți acționari. Aceste clauze permit celorlalți acționari să exercite un control asupra componenței acționariatului, permițându-le să refuze intrarea unor persoane considerate indezirabile.
În contrast cu regimul liberal aplicabil transmiterii acțiunilor, transferul părților sociale în cadrul SRL-urilor este supus unui regim juridic mai restrictiv, reglementat în principal de articolele 202 și 203 din Legea nr. 31/1990. Aceste restricții reflectă caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată, în care identitatea și relațiile personale dintre asociați au o importanță determinantă.
Conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 32/1990, transferul părților sociale între asociații existenți beneficiază de un regim simplificat, nefiind supus unor cerințe speciale de majoritate sau altor condiționări, cu excepția cazului în care actul constitutiv prevede altfel.
Regimul simplificat al transferurilor interne facilitează restructurarea participațiilor între asociații existenți și permite ajustarea raporturilor de forțe în cadrul societății fără a necesita proceduri complexe de aprobare. Totuși, este important de menționat că și aceste transferuri rămân supuse formalităților de publicitate prevăzute de art. 203, respectiv înscrierea în registrul comerțului și în registrul asociaților.
Un exemplu ilustrativ ar fi situația unui SRL cu trei asociați – A, B și C – care dețin, respectiv, 40%, 35% și 25% din capitalul social. Dacă A dorește să transfere 15% din participația sa către B, această transmitere se poate realiza printr-un contract de cesiune, fără a fi necesară aprobarea lui C, rezultând o nouă distribuție a participațiilor: A – 25%, B – 50%, C – 25%.
Spre deosebire de transferurile între asociați, transmiterea părților sociale către terți (persoane care nu au calitatea de asociat) este supusă unor condiții restrictive. Potrivit art. 202 alin. (2), dacă actul constitutiv nu prevede altfel, astfel de transferuri sunt permise numai dacă au fost aprobate de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.
Această cerință de majoritate calificată oferă asociaților existenți un control semnificativ asupra componenței structurii asociaților, permițându-le să se opună intrării în societate a unor persoane considerate incompatibile cu interesele societății sau cu viziunea existentă asupra afacerii. Pragul de trei pătrimi din capitalul social asigură că decizia reflectă voința unei majorități covârșitoare a asociaților, protejând astfel caracterul închis al SRL-ului.
Aplicând exemplul anterior, dacă asociatul A ar dori să își transfere întreaga participație de 40% către un terț D, această transmitere ar necesita aprobarea asociaților reprezentând cel puțin 75% din capitalul social. Practic, A ar avea nevoie de acordul atât al lui B (35%), cât și al lui C (25%). Dacă B s-ar opune transferului, acesta nu ar putea fi realizat în mod valid.
Indiferent de destinatarul transmiterii (asociat existent sau terț), transferul părților sociale trebuie să respecte formalitățile de publicitate prevăzute de art. 203 din Legea nr. 31/1990. Astfel, transmiterea trebuie înscrisă atât în registrul asociaților ținut de societate, cât și în registrul comerțului.
Înscrierea în registrul comerțului, pe de altă parte, asigură opozabilitatea transferului față de terți. Conform art. 203 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, transmiterea produce efecte față de terți numai din momentul înscrierii în registrul comerțului.
Nerespectarea acestor formalități de publicitate nu afectează validitatea transferului între părți, dar limitează efectele juridice ale acestuia. Astfel, un transfer neînscris în registrul comerțului rămâne inopozabil terților, care pot continua să considere cedentul ca fiind asociat al societății.
4. Dreptul de a afecta acțiunile/părțile sociale în garanții reale mobiliare
Acțiunile și părțile sociale într-o societate constituie active patrimoniale care pot servi drept garanție pe care acționarul sau asociatul o poate aduce în executarea unui contract. Legea nr. 31/1990 reglementează în mod distinct ipotecile mobiliare asupra acțiunilor în SA și asupra părților sociale în SRL.
În cazul societăților pe acțiuni, legiuitorul a prevăzut un mecanism specific pentru constituirea ipotecilor mobiliare asupra acțiunilor, reglementat prin art. 99 ind. 1 din Legea nr. 31/1990.
Conform art. 99 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, „Constituirea de ipoteci mobiliare asupra acțiunilor se face prin înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează, iar în cazul acțiunilor emise în formă materială, și prin menționarea ipotecii pe titlu, semnată de creditor și debitorul acționar sau de mandatarii acestora.”
Forma simplificată a documentului (sub semnătură privată, fără necesitatea de a întocmi un înscris autentic notarial) facilitează utilizarea acestui instrument juridic, însă conținutul documentului trebuie să respecte cerințele prevăzute de lege.
Astfel, înscrisul trebuie să menționeze în mod obligatoriu (1) cuantumul datoriei garantate, (2) valoarea acțiunilor aduse în garanție și (3) categoria acestora. Aceste elemente sunt necesare pentru determinarea raportului dintre creanța garantată și valoarea garanției, precum și pentru identificarea precisă a bunurilor asupra cărora se constituie ipoteca.
În situația particulară a acțiunilor emise în formă materială, legea impune o formalitate suplimentară, respectiv menționarea ipotecii direct pe titlu, cu semnătura creditorului și a debitorului acționar sau a mandatarilor acestora.
Conform art. 99 ind. 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, „Ipoteca se înregistrează în registrul acționarilor ținut de consiliul de administrație, respectiv de directorat, sau, după caz, de societatea independentă care ține registrul acționarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit ipoteca mobiliară asupra acțiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.”
Opozabilitatea ipotecii față de terți și stabilirea rangului de preferință în raport cu alți creditori sunt condiționate de o formalitate suplimentară, respectiv înregistrarea în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, conform art. 99 ind. 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Un exemplu practic ar fi situația în care un acționar care deține 20% din capitalul social al unei societăți evaluate la 5 milioane de euro dorește să obțină un credit bancar de 500.000 de euro pentru demararea unei noi afaceri. În loc să vândă acțiunile și să renunțe la calitatea de acționar (cu toate beneficiile pe termen lung pe care aceasta le implică), acționarul poate constitui o ipotecă asupra acțiunilor sale. Banca va evalua valoarea acțiunilor (în acest caz, aproximativ 1 milion de euro), va încheia contractul de ipotecă cu acționarul, va înregistra ipoteca în registrul acționarilor și în RNPM. Acționarul își păstrează drepturile aferente calității de acționar (vot în AGA, drept la informare, la dividende etc.), însă nu poate înstrăina acțiunile fără acordul băncii. În cazul în care acționarul nu rambursează creditul conform graficului convenit, banca poate executa ipoteca și deveni proprietara acțiunilor, preluând astfel și calitatea de acționar.
În cazul SRL-ului, regimul juridic al constituirii ipotecilor asupra părților sociale prezintă particularități semnificative, care derivă din caracterul intuitu personae al acestui tip de societate. Astfel, art. 202 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 stabilește că prevederile referitoare la transferul părților sociale către persoane din afara societății sunt aplicabile și în cazul ipotecii asupra părților sociale.
Conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, „Dacă actul constitutiv nu prevede altfel, transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.” Iar conform alin. (5), „Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul ipotecii asupra părților sociale, însă numai în ceea ce privește constituirea acesteia.”
Astfel, constituirea unei ipoteci asupra părților sociale este condiționată de obținerea acordului asociaților reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social, cu excepția cazului în care actul constitutiv prevede altfel. Această condiționare reflectă preocuparea legiuitorului pentru protejarea coeziunii grupului de asociați și pentru prevenirea pătrunderii în societate a unor persoane străine de cercul inițial de asociați, în eventualitatea executării ipotecii.
De asemenea, trebuie menționat că restricția privind necesitatea aprobării se aplică doar în faza constituirii ipotecii, nu și în cea a executării acesteia. Prin urmare, odată ce ipoteca a fost constituită cu respectarea condițiilor legale (inclusiv obținerea acordului asociaților), executarea ulterioară a ipotecii nu mai necesită o nouă aprobare din partea asociaților, chiar dacă aceasta ar conduce la dobândirea calității de asociat de către creditorul ipotecar.
5. Concluzie
Drepturile patrimoniale ale asociaților și acționarilor reprezintă esența investiției în capitalul unei societăți, oferindu-le posibilitatea de a obține beneficii economice proporționale cu participația deținută și riscurile asumate.
Aceste drepturi – de a primi dividende, de a dispune de titlurile de participare, de a le utiliza ca garanție și de a primi o parte din activele societății la lichidare – sunt protejate de lege, dar exercitarea lor efectivă este condiționată de respectarea anumitor proceduri și formalități, menite să asigure echilibrul între interesele investitorilor, ale creditorilor și ale societății însăși.
Cunoașterea acestor drepturi și a condițiilor de exercitare a lor permite asociaților și acționarilor să își maximizeze beneficiile obținute din investiție și să își protejeze interesele patrimoniale. De asemenea, aceasta facilitează luarea unor decizii informate privind momentul și modalitatea optimă de valorificare a participației în societate, în funcție de obiectivele investiționale individuale și de contextul economic general.
Ești asociat sau acționar și ai nevoie de asistență juridică specializată pentru a-ți proteja și valorifica drepturile în cadrul unei societăți? Contactează-ne pentru o consultație în care să discutăm despre situația ta specifică și să identificăm cea mai bună strategie pentru protejarea intereselor tale în societate.