1. Introducere
Într-o societate comercială, relațiile armonioase dintre asociați sunt esențiale pentru buna funcționare și prosperitatea afacerii. Cu toate acestea, divergențele de opinii, conflictele de interese sau comportamentele abuzive ale unora dintre asociați pot genera situații tensionate ce pun în pericol însăși existența societății.
În astfel de cazuri, legislația oferă anumite pârghii menite să protejeze interesele societății și ale asociaților de bună-credință, cum ar fi excluderea asociatului ce încalcă grav obligațiile asumate sau chiar dizolvarea societății atunci când neînțelegerile dintre asociați devin ireconciliabile.
În cele ce urmează, vom analiza prevederile legale aplicabile, și anume art. 222-225 și art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societățile (în continuare „Legea societăților”), pentru a înțelege mai bine mecanismele de excludere a asociaților și de dizolvare a societății.
Totodată, vom pune accentul pe exemplificarea situațiilor concrete în care aceste proceduri pot fi activate și vom sublinia importanța prevenirii și gestionării adecvate a diferendelor dintre asociați.
2. Cazurile de excludere a asociatului – art. 222 din Legea societăților
Art. 222 din Legea societăților enumeră situațiile în care un asociat poate fi exclus din societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată.
a) Neîndeplinirea obligației de aport
Asociatul care, deși pus în întârziere, nu virează suma cu care s-a angajat să contribuie la capitalul social poate fi exclus.
În cazul societăților în comandită simplă și în nume colectiv, există obligativitatea vărsării integrale a capitalului social subscris la data constituirii (condiție pentru a se putea înregistra societatea). Astfel, acest caz de excludere este aplicabil doar în situația în care asociații decid ulterior majorarea capitalului social.
În cazul societăților cu răspundere limitată, nu există obligația de vărsa capitalul social la înmatriculare, dar acesta trebuie vărsat astfel: 30% din valoarea capitalului social subscris nu mai târziu de 3 luni de la data înmatriculării, dar înainte de a începe operaţiuni în numele societăţii, iar diferenţa de capital social subscris va fi vărsată pentru aportul în numerar, în 12 luni de la data înmatriculării, iar pentru aportul în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
Să presupunem că trei asociați într-o societate cu răspundere limitată decid majorarea capitalului social, fiecare obligându-se la un aport în numerar de 5.000 lei. Dacă unul dintre asociați nu depune această sumă în termenul stabilit și este pus în întârziere (somat să își îndeplinească obligația), dar nu se conformează, ceilalți asociați pot declanșa procedura de excludere.
b) Falimentul sau incapacitatea asociatului cu răspundere nelimitată
Acest caz se aplică doar pentru asociații din societățile în nume colectiv sau asociații comanditați din societățile în comandită simplă.
Falimentul asociatului este reprezentat de situația în care judecătorul sindic dispune prin hotărâre intrarea în procedura falimentului. Similar, punerea sub interdicție judecătorească a asociatului persoană fizică îl împiedică să mai exercite drepturile și obligațiile specifice calității de asociat.
Excluderea este justificată de necesitatea protejării intereselor societății și ale terților. De exemplu, prin excludere se urmărește protejarea intereselor terților, întrucât garanția reprezentată de răspunderea nelimitată devine fictivă.
Într-o societate în nume colectiv formată din doi asociați, falimentul unuia dintre ei va fi un motiv întemeiat de excludere, pentru a proteja societatea de consecințele negative ce ar decurge din insolvabilitatea acestuia.
Trebuie menționat că toți asociații în societatea în nume colectiv răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. În schimb, în cadrul societății în comandită simplă, doar asociatul comanditat răspunde nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. Aceste aspecte trebuie avut în vedere dat fiind faptul că ipoteza de excludere se aplică asociaților care răspund nelimitat.
c) Amestecul fără drept în administrare sau încălcarea interdicțiilor prevăzute de art. 80 și 82 din Legea societăților
Asociatul cu răspundere nelimitată care se implică în conducerea societății fără a avea calitatea de administrator sau care desfășoară activități concurente cu cele ale societății, în contul său personal sau al unor terți, poate fi exclus.
Conform art. 80 din Legea societăților „Asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte persoane este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.”, iar conform art. 82 alin. (1) din Legea societăților „Asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi.”
De pildă, într-o societate în comandită simplă, asociatul comanditat care începe să ia decizii de afaceri sau să încheie contracte în numele societății, fără acordul asociatului comanditat administrator, se face vinovat de imixtiune în atribuțiile de conducere, putând fi exclus.
d) Frauda asociatului administrator
Deturnarea fondurilor societății, utilizarea bunurilor sociale în interes personal, falsificarea semnăturii societății sunt doar câteva exemple de fapte grave ce pot atrage excluderea asociatului administrator care le săvârșește.
Această prevedere legală vizează situațiile în care asociatul administrator săvârșește acte de natură să prejudicieze grav interesele societății, prin încălcarea flagrantă a îndatoririlor sale legale și statutare. Legiuitorul oferă câteva exemple de astfel de fapte reprobabile:
- comiterea de fraude în dauna societății;
- folosirea semnăturii sociale în interes personal sau al altora;
- utilizarea capitalului social în beneficiul propriu sau al unor terți.
Noțiunea de fraudă implică o conduită înșelătoare, menită să procure autorului său un profit injust în detrimentul societății. De exemplu, asociatul administrator care falsifică documentele contabile pentru a ascunde deturnarea unor sume de bani din patrimoniul societății comite o fraudă ce atrage incidența art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea societăților.
Folosirea semnăturii sociale presupune angajarea societății în diverse acte juridice (contracte, cambii, ordine de plată etc.). Când asociatul administrator se prevalează de dreptul său de semnătură pentru a încheia operațiuni în interes personal (de pildă, contractarea unui împrumut bancar pe numele societății pentru a achiziționa un bun pe care îl folosește în scop pur personal), el se face vinovat de utilizarea abuzivă a semnăturii sociale.
În același sens, asociatul administrator care dispune transferuri din conturile societății în conturile unor rude, cu titlu de „împrumut” nerestituit, pentru plata unor datorii personale, deturnează capitalul social de la scopul său, riscând să fie exclus.
Să analizăm câteva exemple practice:
- Într-o societate cu răspundere limitată ce are ca obiect de activitate comercializarea de echipamente IT, asociatul administrator X comandă în numele societății 10 laptopuri de ultimă generație, declarând că acestea sunt necesare desfășurării activității de testare software. În realitate, X vinde laptopurile unor cunoscuți, la prețuri modice, și încasează banii în nume personal. Ceilalți asociați descoperă fapta și solicită excluderea lui X pentru fraudarea societății.
- Asociatul administrator Y din cadrul unei societăți ce produce echipamente de protecție medicală falsifică mai multe facturi fiscale, majorând artificial prețul unor materii prime achiziționate de la un furnizor apropiat. Diferența între prețul real și cel majorat este transferată într-un cont controlat de către Y, fiind disimulată ca o plată pentru servicii de consultanță fictive. Frauda este descoperită de către ceilalți asociați cu ocazia unui audit intern, aceștia hotărând să solicite excluderea lui Y.
În toate aceste situații, săvârșirea unor fapte frauduloase de către asociatul administrator, concretizate în insușirea sau folosirea abuzivă a unor bunuri sau fonduri ale societății, poate atrage excluderea sa din societate, ca o sancțiune menită să protejeze integritatea patrimoniului social și interesele celorlalți asociați.
3. Procedura excluderii – art. 223 din Legea societăților
Excluderea asociatului se dispune prin hotărâre judecătorească, la cererea societății (adoptată de către asociații ce dețin majoritatea necesară) sau a oricărui asociat. Cererea de chemare în judecată va fi însoțită de dovezile ce atestă încadrarea în unul dintre cazurile de excludere.
În procesul ce are ca obiect excluderea, vor fi citați atât societatea, cât și asociatul a cărui excludere se cere. Astfel, pârâtului i se asigură posibilitatea de a se apăra, de a contesta temeinicia motivelor invocate de reclamant și de a formula propriile argumente.
Instanța, prin aceeași hotărâre prin care se pronunță asupra excluderii, va dispune și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. De exemplu, dacă asociatul exclus deținea o cotă de participare la capitalul social de 25%, instanța va stabili cum se redistribuie această cotă între asociații rămași sau dacă se impune micșorarea corespunzătoare a capitalului social.
Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată doar cu apel. După rămânerea definitivă a hotărârii de excludere, aceasta trebuie depusă în termen de 15 zile la Oficiul teritorial al registrului comerțului pentru înscrierea mențiunilor corespunzătoare. De asemenea, dispozitivul hotărârii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
4. Situația asociatului exclus – art. 224-225 din Legea societăților
Excluderea asociatului are efecte atât în ce privește raporturile sale cu societatea, cât și față de terți.
În relația cu societatea, asociatul exclus participă la pierderi și beneficii până la data la care excluderea sa rămâne definitivă. Totuși, el nu poate solicita lichidarea părții ce i se cuvine din beneficii decât după ce acestea sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv.
Deci, chiar dacă, de exemplu, societatea înregistrează profituri record în anul excluderii, asociatul exclus nu se va putea prevala de calitatea sa de asociat la data realizării acelor profituri pentru a pretinde o parte din ele înainte de aprobarea situațiilor financiare anuale și repartizarea beneficiilor de către asociații rămași.
În plus, asociatul exclus nu poate emite pretenții cu privire la o cotă parte din activele societății, ci doar la contravaloarea părții sale, stabilită de regulă printr-o evaluare independentă. Cu alte cuvinte, el nu va putea cere în natură o parte din bunurile mobile sau imobile ce aparțin societății, ci doar echivalentul bănesc al cotei sale de participare la capitalul social.
Față de terți, asociatul exclus rămâne ținut de obligațiile asumate de societate până la data rămânerii definitive a hotărârii de excludere. Astfel, dacă societatea a încheiat contracte angajând răspunderea personală nelimitată a asociatului ulterior exclus, acesta nu se poate prevala de excludere pentru a se sustrage executării obligațiilor ce decurg din acele contracte.
La fel, în situația unor operațiuni în curs, asociatul exclus trebuie să suporte consecințele angajamentelor asumate și nu poate retrage partea ce i se cuvine decât după finalizarea respectivelor operațiuni.
5. Dizolvarea societății – art. 227 din Legea societăților
Uneori, neînțelegerile dintre asociați devin atât de grave încât împiedică funcționarea societății.
Conform art. 227 din Legea societăților, dizolvarea poate interveni în mai multe situații, printre care: a) expirarea duratei pentru care a fost constituită societatea; b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate; c) nulitatea societății; d) hotărârea adunării generale a asociaților; e) hotărârea instanței, pentru motive temeinice; f) falimentul societății; g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv.
Dintre acestea, relevant pentru ipoteza analizată este cel prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea societăților, conform căruia „Societatea se dizolvă prin: (…) e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.”
Dizolvarea societății la cererea asociaților pentru motive temeinice, în special pe fondul neînțelegerilor grave dintre aceștia, reprezintă o modalitate de încetare a societății dictată de imposibilitatea continuării activității în condiții de normalitate și eficiență.
Prin „motive temeinice” trebuie înțelese acele împrejurări excepționale, de o gravitate aparte, care perturbă serios funcționarea societății, făcând imposibilă continuarea activității. Deși textul oferă ca exemplu „neînțelegerile grave dintre asociați”, noțiunea de „motive temeinice” are un conținut mai larg, incluzând orice situații de criză majoră ce amenință însăși existența societății.
Sintagma „neînțelegeri grave” face referire la acele divergențe acute între asociați cu privire la chestiuni esențiale precum conducerea societății, stabilirea strategiei și a obiectivelor de afaceri, adoptarea deciziilor cruciale pentru bunul mers al activității. Nu orice discuție contradictorie sau nemulțumire a asociaților constituie „neînțelegeri grave”, ci doar acele conflicte cu caracter profund, persistent, care creează blocaje serioase în funcționarea societății.
Pentru ca dizolvarea pentru neînțelegeri grave dintre asociați să poată fi dispusă de instanță, ar trebui:
a) să existe disensiuni majore între asociați, conflicte puternice ce au căpătat un caracter permanent și ireconciliabil;
b) neînțelegerile respective să vizeze aspecte esențiale ale funcționării societății, să aibă un impact negativ semnificativ asupra activității și perspectivelor acesteia;
c) să nu poată fi depășit conflictul și deblocată funcționarea normală a societății prin alte mijloace.
Hotărârea de dizolvare a societății pentru neînțelegeri grave dintre asociați este supusă aprecierii instanței, care va examina întrunirea condițiilor și temeinicia motivelor invocate.
Dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave între asociați ar trebui să rămână o soluție de ultimă instanță, aplicabilă doar atunci când orice altă variantă de deblocare a situației a eșuat.
Includerea în actul constitutiv a unor mecanisme de evitare a blocajelor decizionale ar putea ajuta la atenuarea tensiunilor într-o fază incipientă. Numai în cazul în care aceste demersuri se dovedesc zadarnice, dizolvarea societății poate apărea ca unică alternativă.